Extaz în alabastru
Curge mirul dintre ramuri,
Azi finicul lin dospeşte,
Alte lacrimi, alte valuri,
Când se moare omeneşte.
Blând Iisus priveşte cerul,
Ochii îi devin ulcele,
Şi în ei se varsă zerul,
Răstignitelor vâlcele.
O femeie stă stingheră,
Poartă vis de alabastru,
Părul ei, ştergar ce speră,
Să atingă dor albastru.
Lacrimile-i curg aprinse,
Hohote de nemurire,
Numai dragostea o învinse,
Să devină bucurie.
Şi cum arde lângă pace,
Domnul îi atinge gândul,
Timpul tace şi desface,
Şi se spulberă ca vântul.
n.n. alabastru- vas folosit de femeia păcătoasă pentru a aduce mirul ce l-a vărsat pe picioarele Domnului.
