Banalitate
Şi credincios el se numeşte,
Dă explicaţii blând, veridic,
Că a greşi e omeneşte.
Şi Iuda protestează harnic,
Că Domnul i-a întins greşeala,
Iar el de fapt era un darnic,
Şi nu ar fi dorit tocmeala.
Iar fariseii fac sinoade,
Prin internet vorbesc de pace,
Ceva însă în duh îi roade,
Că au invidii sub cojoace.
Iar cărturarii pun blesteme,
Citatează opere cu plângeri
Cum că Iisus şi-alege semeni,
Doar din pescari şi nu din îngeri.
În fine, Toma se-ndoieşte,
Că mai există certitudini,
Şi de la el spre noi porneşte,
Aceleaşi triste atitudini.
Când plouă melancolia mă predispune la reverie. Devin contemporan cu Cehov. Pentru cei ce nu aţi avut interesul şi gustul de a-l citi vă pot spune că este autorul unei celebre nuvele pe tema bolii intitulată „Salonul numărul 6” . Este vorba de un medic care din entuziasm construieşte un spital pentru cei bolnavi, cu un dureros salon numărul şase pentru cei ce sufereau de boli mintale. Intervenţia pizmuitorilor, chiar a unor foşti pacienţi vindecaţi, face ca până la urmă medicul să devină el însuşi pacient al faimosului salon „numărul şase”…
Şi primăvara se frământă,
În colivii de vremi polare,
Şi nici un greier nu mai cântă,
Şi plouă la Sibiu şi doare.
De ce avem această viaţă,
Ca o suită de viscere,
Şi după un senin e ceaţă,
Şi ploaia spre neant ne cere.
Oraşul îmi apare strigăt,
Şi protestează condamnaţii,
Căci dincolo de of şi ţipăt,
În ploaie facem rezervaţii.
Iar ploaia e salonul şase,
Ambulatoriu de destine,
Când minţile ajung terase,
Pe care disperarea vine.
E înadins mai tristă lupta,
Ostentativ ne facem silă,
Şi ploaia ne deschide uşa,
Către pustiul fără milă.
Şi plouă la Sibiu cu jale,
Şi Crucea Domnului se-arată,
Cum stă stingheră pe o cale,
Fără iubire, resemnată.
