Suntem prieteni cei care am reuşit să cunoaştem şi să recunoaştem că izvorâm din acelaşi izvor şi că avem aceeaşi destinaţie iar pe calea dintre aceste două capete existenţiale folosim aceleaşi mijloace, dumnezeieşti, pentru a călătorii: înţelepciunea, dragostea, bunătatea, hărnicia, facerea de bine, dreptatea, speranţa, mângâierea, mila, adevărul, credinţa, zâmbetul, tânguirea, pacea, strădania- împotriva cărora nu este lege … .Suntem prieteni indiferent ce stare socială avem; săraci sau bogaţi, licenţiaţi sau analfabeţi, patroni sau muncitori, stăpâni sau sclavi, clerici sau mireni, ierarh sau preoţi, sănătoşi sau bolnavi- important este cât de mult reuşim să iubim- important este cât de mult reuşim să ne bucurăm de bucuria altora şi cât de mult reuşim să ne doară durerea celorlalţi- important este cum înţelegem leagănul şi sicriul important este cât de mult reuşim să ne dezrobim din ghiarele nesimţirii.
Încerc să comunic cu Dumneavoastră, prietenii mei, prin poşta electronică şi prin rodul ştiinţei şi tehnologiei umane (de unde ştim că ştiinţa şi tehnologia nu sunt dumnezeieşti?- şi chiar sunt!).
Unii, dintre cei care veţi citi scrisoarea mea, veţi spune: “dar eu nu sunt prietenul tău- de ce mă numeşti prieten?” şi aşa este- ai dreptate- tu nu eşti prietenul meu- eu nu mă adresez ţie- tu nu iubeşti ci eşti doar curios- liniştete-te!- mai citeşte odată şi încă odata şi încă odată şi o să-mi devii prieten- pentru că şi tu vei înţelege că suntem călători în acelaşi autobuz existenţial şi că vom coborî în aceeaşi staţie. Nu te încrede în hainele de pe tine, nu nădăjdui în geanta compartimentată, de multe ori, degeaba, nu strânge în mâini marginea biroului, nu iţi băga în buzunarul de lângă inimă cardul, fii sigur că staţia e aceeaşi.Nu doresc să-mi răspunzi la scrisoare- doresc doar, ca tu prietenul meu anonim, să iubeşti mai mult. Mă poţi întreba: ce interes ai tu ca eu să devin mai iubitor? iar eu iţi voi răspunde: pentru că iubirea mea, care îmi va deschide mie porţile Raiului, care va deschide braţele părinteşti ale lui Dumnezeu pentru a mă cuprinde pe mine- nu poate fi nepăsătoare faţa de tine, căci altfel, viaţa se preface în moarte, pântecele mamei în mormânt, iar iubirea în egoism, pentru că altfel va rămâne ca poveste şi deziderat, năzuinţa şi mărturisirea noastră “facă-se voia Ta precum în Cer aşa şi pe pământ”(Rugaăciunea “Tatăl Nostru”).
Este un nou început de colaborare, cu părintele Cătălin Dumitrean- în a ne adresa oamenilor vestindu-L pe Dumnezeu. Doresc să colaborez la acest proiect în măsura în care pot şi mai ales în măsura în care sunt folositor. Sunt conştient că nu eu, ci Dumnezeu face orice lucrare dar aş fi fericit să fiu un umil instrument în degetele calde ale lui Dumnezeu.
Mă bucur că iată- prin buna vrere a lui Dumnezeu, avem la îndemână mijloace moderne de propovăduire care, nu doar că nu trebuie neglijate ci, trebuie folosite agresiv (în înţeles nobil al cuvântului). Cred că şi sfinţii Apostoli ar fi folosit orice mijloc, civilizat şi moral, pentru a-L vesti lumii pe Hristos. Papirusul, de odinioară, era produsul ştiinţei şi tehnologiei vremurilor respective- astăzi avem mijloace electronice- în special internetul- şi cred că la Judecata de Apoi- Dreptul Judecător ne va întreba: cum şi cui M-aţi vestit- iar noi, nevolnici şi nevrednici şi restricţionaţi la inimă şi la minte, vom spune: -ştii Doamne, eu am citit oamenilor în latină şi în greacă- ca să nu-i smintesc- iar Dumnezeu ne va spune: -Eu am binecuvântat şi am luminat mintea voastră care a urcat din descoperire în descoperire, v-am chemat să pătrundeţi Taina Creaţiei pentru a mă descoperi pe Mine,v-am dat mijloace, mai înainte aşezate de Mine în creatie, ca şi legile primordiale, pe care să le descoperiţi, atunci când Eu voi crede de cuviinţă, pentru a vă fi folositoare- iar voi aţi folosit aceste minunate daruri ale Mele pentru a vă înmulţi păcatul ca pe o avuţie:- pornografia, goliciunea trupului, poftele diabolice, închipuirile deşarte, mândria şi gloria aducătoare de moarte- egoismul, invidia, lăcomia şi blasfemia.Va vindeţi rinichii şi copiii prin internet, în loc să munciţi pentru a vă câştiga pâinea cea de toate zilele- iar când vine vorba de a Mă vestiţi pe Mine, pe voi de a vă încuraja în urcuşul spre Cer, de a vă îndemna la pace, la iubire, la credinţă şi la nădejde- spuneţi că e păcat- ca şi când, Eu Creatorul şi Binefăcătorul vostru am dreptul să fiu propovăduit doar în ascuns, vouă fiindu-vă ruşine cu Mine.
De aceea, dragi prieteni, pe lăngă propovăduirea din Sfânta Biserică, pe lângă propovăduirea în mijlocul enoriei mele, pe lângă propovăduirea grăită sau tăcută (aceasta propovăduire este cea care se face împlinind poruncile lui Dumnezeu şi nu clamându-le)- cu smerenie, cer binecuvantare, Înaltului meu Ierarh şi Părinte, pentru a face ceea ce nu mi-a fost încredinţat dar ceea ce aş dori să fac împreună cu voi- să-L laud, să-I multumesc şi să-I cer lui Dumnezeu- ştiind că Lui I se cuvine şi că El poate.
Voi dărui lumină doar daca El mă va lumina, voi imbogăţi doar dacă El îmi va da bogaţie, voi osteni doar dacă El îmi va da putere- iar rodul lucrării mele va fi hrană doar pentru cei pe care El îi va flămânzi pentru a tânji după adevăr.
Apropos: Odinioară prescura era frământată, în covată, cu mâinile- după ce grâul era măcinat pe piatra rotită de şuvoiul de apă- după ce era cules cu secera şi legat în snopi, după ce era treierat cu copitele boilor, după ce sămânţa era aruncată, cu mâna, din sacul legat de gâtul ţăranului care mai înainte a ţinut de coarnele plugului- şi era binecuvântată şi se prefăcea în Hristos Mântuitorul; oare dacă pământul e arat cu tractorul, dacă sămânţa e semănată cu semănătoarea, dacă grâul e secerat cu combina, dacă paiele nu mai sunt legate în snopi, dacă măcinişul se face în moara mişcată electric sau dacă frământătura nu-i facută în covată şi mâinile nu se mai îmbracă în aluat- sfânta prescură nu se mai preface în Sfântul Trup al lui Hristos Mântuitorul?
… că tot vorbeam despre propovăduirea prin internet … Slavă Tie Doamne- Slavă Tie!
Mă bucur Părinte Cătălin că te-am cunoscut, mă bucur că, chiar dacă ţi-ai sau ţi-au legat pietre de moară de picioare, reuşeşti să urci spre Cer cărând în cârcă şi pe alţii printre care, se pare că, mă aflu şi eu. Mi-am găsit un loc confortabil în rucsacul tău sau m-am aşezat pe jugul tău ca şi musca pe jugul boului ostenit- şi mă laud şi eu că, vai! mă întorc, ostenit, de la arat… Sunt totuşi atent la cărarea pe care îţi merg picioarele. Te rog să mă crezi, că de acolo de sus, din rucsac sau de pe jug, pot vedea ,mai lesne, cărarea pe care mergi. Tu eşti atent la mine, să nu-ţi cad din cârcă iar eu sunt atent,la tine, să nu cazi, cu mine cu tot, în prăpastie.
De aceea te rog, bunul meu prieten şi frate, să fi foarte atent la păstrarea dreptei credinţe. Să cerni cu mare atenţie tot ceea ce vei da, ca informaţie pe noul site (chiar articolele mele!) pentru a nu ne afla, ca fiind, semănători de neghină. Să inviţi oameni care să publice, alături de tine, nu doar informaţie ci şi iubire. M-aş bucura dacă am contribui la zidirea unei lumi mai bune mai mult decât la zidirea unei lumi mai deştepte. Mi-ar face plăcere să fiu parte într-un club în care oamenii să înveţe mai mult să fie oameni decât să fie cercetători, iar dacă cineva va lovi te rog să răspunzi mângâietor sau dacă cineva, nepriceput fiind, va greşi, te rog să fi îngăduitor. Ca toate să meargă bine, te rog să mă crezi că, mai înţelept este a vorbi cu Dumnezeu (a te ruga) decât a vorbi despre Dumnezeu (a predica) şi că mai folositor e a face decât a zice!
Pe tine prietenul meu- părinte Cătălin- te cunosc din 1987. M-am îndulcit de iubirea familiei tale. Am cunoscut educaţia cazonă a bunului tău părinte- dar şi credinţa- evlavioasă a mamei tale- de aceea sunt fericit să te am alături în urcuşul spre staţia finală. Contez pe tine că eşti un prieten care nu-şi întoarce faţa de la cel care îşi întinde mâinile spre el. De aceea îi încurajez pe meseni să guste şi să se hrănească, cu încredere, din cina pe care, cu atâta migală, te străduieşti să o oferi. Mă bucur că pe lângă dumnezeiasca învăţătură a Sfintelor Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi- mereu ai găsit loc şi răgaz, pentru adevăratele valori laice ale culturii şi spiritualităţii neamului nostru. Mă bucur că nu ţi-e ruşine cu Dumnezeu şi cu străbunii noştri. Nu eşti singur. Mai sunt încă mulţi care au tălpile, nu pe pământ ci, coborâte în străfunduri de mormânt, iar fruntea, nu în nori sau în stele ci, în Cer- unde este Tronul lui Dumnezeu.
Te rog, să-L rogi pe Dumnezeu să nu te lase să greşeşti, te rog să păstrezi dreapta credinţă, te rog să fi bun- mai ales când întâlneşti răutate, te rog să-ţi păstrezi cumpătul în situaţii de prigonire şi strâmtorare şi te rog să nu faci nimic fără binecuvântarea ierarhului nostru.
Un nou început de drum- nădejdea este că Dumnezeu ne va ajuta- deci, bunii mei prieteni:
“De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.”
Efeseni 6,13-17
07.04.2011 Pr. Gheorghe Colţea
