luni, aprilie 11

poem pentru voi



INVITAŢIE!


De FLORII lansare de carte în trei locuri: Biserica de pe Strada Dealului, ora 11, Biserica T.B.C. ora 11.30, Biserica str. Înfrăţirii ora 18.


"Vino în Rai! - autor Părintele Cătălin Dumitrean




"E o colecţie de poezii, mai vechi şi mai noi, închinate Maicii Domnului. Am scris pentru Măicuţa întotdeauna cu toată inima mea. Ea este binefăcătoare vieţii mele. Datorită ei exist ca om, ca poet, ca slujitor de pace! Chiar acum am scris o nouă poezie"



 Pe palmele iubirii

Pe ramura măslinului din curte,
Un porumbel se-ntoarce din robie,
Şi astăzi bucuria pare munte,
E primăvară, vis şi dăruire.

Ca din senin o palidă lumină,
Apare ca un râu ce curge harnic,
Mă uit sfios şi văd o stea divină,
E chiar Măicuţa cu fiorul darnic.

Aşa păşeşte blândă şi miloasă,
Iar florile se mistuie în lacrimi,
Pe unde trece viaţa e frumoasă,
Şi nu există nici un semn de patimi.

Iar porumbelul sfânt o însoţeşte,
E ca un chemător ce ne răsfaţă,
Cu vestea că iubirea se porneşte,
Din noapte către altă dimineaţă.

Aş vrea să-i spun o vorbă sau un cântec,
Mai bine tac căci sufletul mi-e apă,
Ce curge de la creştet către pântec,
Broboane ce cu pace se adapă.

Iar Maica mă priveşte omeneşte,
Şi doar o vorbă îmi rosteşte caldă.
Iubeşte!- apoi tace şi zâmbeşte,
Şi spre vecii ca o regină pleacă.

Pe ramura măslinului stă cerul,
Un porumbel pe palme se aşează,
Acum pricep splendoarea şi misterul,
Când florile din lacrimi înviază!