STIRI

         Azi, 24.10.2011, Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat, ocrotitorul României, a sosit la Bucuresti.  În după-amiaza zilei de 28 octombrie 2011, ca o Binecuvântare Sfântă pentru credincioșii orașului nostru, va fi adus în procesiune la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, unde va rămâne până în după-amiaza zilei de 29 octombrie 2011. 

                                                                                                                                                Monica 

 Peştera  Sfântului  Andrei – prima biserică creştină de la noi

      Preoţii cultului local, l-au primit în mijlocul lor pe Sfântul Apostol Andrei, primul ucenic al Domnului nostru  Iisus Hristos, care ajunsese pe acele meleaguri propovăduind cuvântul Evangheliei Mântuitorului. Ei i-au oferit găzduire în grota venerată astăzi de creştini.

     În actuala biserică din peşteră, în pronaos, într-o nişă, se află un fel de pat, scobit iniţial în piatră, despre care tradiţia spune ca pe el se odihnea Sfântul Apostol Andrei.    Ca semn al cinstirii locului pe care a şezut însuşi “ce dintâi chemat” al Domnului, în decursul anilor, acesta a fost folosit şi ca loc de ardere a lumânărilor sau a tămâiei. Cu siguranţă, aceasta este “casa” despre care se vorbeşte în balada Peştera Sfântului Andrei.

                                                                                                                         cules de Monica Armenciu

Monologul Lui Dumnezeu

M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă... Aşteptam să-mi spui două-trei cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi. Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu. Speram să găseşti câteva clipe ca să-Mi spui: Bună dimineaţa! Dar erai mult prea ocupat. 

Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea. Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui două vorbe. 

Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o ploaie măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat. Am crezut că făcându-ţi această placere îţi vei aduce aminte de Mine. În schimb, supărat, M-ai înjurat.
Doream atât de mult să-Mi vorbeşti. Oricum ziua era, încă, lungă! Ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am aşteptat. 

Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine. Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghetori pentru tine o mulţime de stele. Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat... 

Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine. Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată... Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău. Te iubesc atât de mult încât te voi răbda. Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou. Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că măcar azi, îmi vei acorda puţin timp din timpul dăruit ţie. 

Îţi doresc o zi bună şi minunată ca sufletul tău luminos !   

Al tău Tată, Dumnezeu. 

Cules de Adina

 Izvorul născut din lacrimile muntelui

       A te adăuga curgerii lui sfinte e o şansă pentru a regăsi curajul vieţii. Atât de bun a fost Creatorul cu făpturile sale, încât în toate a sădit aspiraţii spre infinit. Izvorul este asemenea muntelui din care izvoreşte, se lasă călcat, dar niciodată nu se înclină. În curgerera dorului apelor sale nu există îndoială, nici remuşcare, poate doar puţin stingher pentru faptul că ceea ce curge niciodată nu se mai întoarce.                                                                            

    Izvorul se frământă asemenea tuturor celor îndrăgostiţi de cer. Izvorul e un pustnic ce aşteaptă apele de dincolo de cer. Din izvor se nasc fântânile cu apă vie care ne aduc aminte de origini, de morminte şi de vatra satului din care am plecat toţi cândva. În apele izvoarelor, la ceas de seară, îngerii coboară spre a-şi răcori zborul şi a săruta pădurea. De aici învaţă omul că orice lecţie de iubire e un amestec de voinţă şi melancolie.

      În preajma izvorului de munte peisajul este deosebit, apa are proprietăţi tămăduitoare şi liniştea sufletească răsplăteşte osteneala omului de a ajunge până acolo. Te laşi îmbăiat de pacea tulburătoare a locului, încărcată cumva de o sfinţenie nedefinită, plutind, şi ea, printre brazi.

                                                                                                                      cules de Monica Armenciu