Concert Ernea - Dumbraveni, 10 10 2011, partea I
Concert Ernea - Dumbraveni, 10 10 2011, partea a II a
.........
SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA
“Pilda înfrânării şi neîncetat izvorul Moldovei, care izvorăşte noianuri de vindecări, pe dumnezeiasca Parascheva cu cucernicie să o cinstim”.
Cuvioasa Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea într-un sat (Epivat) din Tracia, situat undeva pe ţărmul Mării Marmara. Părinţii ei erau oameni cu stare şi au crescut-o în frica de Dumnezeu, îndemnând-o de mică să se roage, să respecte postul, datinile şi să fie îngăduitoare cu cei sărmani. Un frate al ei, urmând aceste sfaturi, a ajuns chiar episcop, fiind vestit pentru bunătatea şi cultura sa deosebite.
Pe când avea vreo zece ani, copila a auzit la o slujbă îndemnul Mântuitorului, care îi sfătuia pe credincioşi să se lepede de sine, să ia crucea şi să-L urmeze. Au impresionant-o în aşa măsură aceste vorbe, încât şi-a schimbat complet modul de a fi, devenind excesiv de milostivă. Ajunsese chiar să dăruiască hainele scumpe de pe dânsa celor săraci, îmbrăcându-se cu cele ponosite ale acestora.
Supărată, mama sa a certat-o şi pedepsit-o fiindcă exagera cu milostenia, însă nimic nu a mai putut-o întoarce din drumul credinţei întru Iisus. A crescut cu această devoţiune şi după o vreme s-a retras în pustie. Apoi a ajuns la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde rămas vreme de cinci ani. Mânată însă de dorinţa de a-şi petrece restul vieţii slujindu-l pe Mântuitor, a purces să viziteze Ţara Sfântă. Copleşită de cele văzute, s-a adăpostit într-o Mănăstire de calugăriţe din pustiul Iordanului. Într-o noapte un înger i-a apărut în vis, povăţuind-o să se reîntoarcă în locurile unde a venit pe lume, “pentru că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe care L-ai iubit”. A ascultat povaţa, după care s-a înapoiat în satul său natal, unde a mai trăit numai doi ani, în post şi rugăciune.
Cules de Alina Dobrin
Dragostea de Dumnezeu
Nu este o putere mai mare care să înnoiască pe om ca dragostea de Dumnezeu. Dragostea de Dumnezeu biruie orice altă dragoste pămâtească, şi-l înalţă pe om la bunătăţile cele veşnice.O astfel de dragoste s-a sălăşluit în sufletul unei copile, cu numele Parascheva, încă la frageda vârstă de 10 ani. Și această dorinţă a dragostei dumnezeieşti a crescut mereu în sufletul ei fraged, până când tânăra de 15 ani se hotăreşte să se despartă cu totul de lumea poftelor şi să-şi închine viaţa lui Dumnezeu. Citirea dumnezeieştilor scripturi i-a luminat cărarea pe care avea să merargă, pentru a câştiga bogăţiile cele veşnice.Nici rudenii, nici averi, şi nici altă legătură pământească, n-au putut opri pe tânăra fiică a părinţilor de la calea urmării lui Hristos. Să ne străduim şi noi, pe cât ne este puterea, la câştigarea dragostei dumnezeieşti, căci prin aceasta ne facem părtaşi la fericirea cea veşnică.Dragostea de Dumnezeu, cuvânt aşa de scump sufletelor noastre. Căci dacă am câştiga aceasta, am dobândi veşnicia. Acest dar este dat de sus- de la Dumnezeu.Și el se revarsă în sufletul nostru, pe măsură ce noi ne pregătim pentru primirea lui.
Cuvântul Sfintei Parascheva însemnează chiar pregătire, fiindcă ea a făcut din sufletul ei un vas curat în care avea să se coboare Duhul Sfânt.
Drumul căutătorului de frumos
Drumul căutătorului de frumos şi adevăr se naşte din fidelitatea faţă de voinţa lui Dumnezeu şi credinţa lui nu mai este o simplă adeziune, ci un crez. Credinţa în Dumnezeu face ca voinţa divină să izvorască din propria voinţă. Când libertatea vine de la persoană, va prinde contur şi va îndrăzni să ajungă la hotarele cunoaşterii, citind Sfânta Scriptură şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi de unde va dori să caute adevărul şi frumosul; cuvântul relevant va fi chipul creştinului ortodox, iar cunoscătorul tainei divine va fi cutremurat. Libertatea se naşte când omul înţelege cu adevărat dragostea lui Dumnezeu, dorind să cuprindă lumina de dincolo de înţelegerea personală, dar şi prin creaţie. IUBIREA ... am simţit-o noi vreodată cu adevărat?
~ Partea 1~
Citiţi mai jos câteva lucruri despre IUBIRE, aşa cum au descoperit-o şi au simţit-o Sfinţii noştrii Părinţi şi care din dragostea lor pentru oameni, le-au aşternut în rândurile unor cărţi, pentru a ni le dărui nouă tuturor.
Dumnezeu să le răsplătească dragostea şi osteneala tuturor celor care ne-au dăruit gândurile lor cele mai profunde şi mai frumoase aşa cum au putut mai bine !!!
“...este foarte greu să vorbeşti despre IUBIRE, nu pentru că iubirea ar fi grea, ci pentru că noi prin cădere, ne-am îndepărtat atât de mult de ea, încât cu anevoie mai înţelegem despre ce este vorba. Atât de mult ne-am îndepărtat de Dumnezeu şi de starea noastră normală, aceea de a iubi, încât iubirea, în drumul către desăvârşire, către Dumnezeu, pe care trebuie să-l săvârşească orice om, este pusă de Sfântul Ioan Scărarul în Scara sa ca ultimă treaptă. Şi noi cu uimire şi cutremur, putem descoperi cât de anevoios este drumul până la iubire, câte trepte duhovniceşti trebuie să parcurgem până a o cunoaşte, trepte pe care noi suntem departe nu doar de a le fi călcat, ci chiar de a le fi gândit.Chiar dacă nu avem încă iubirea, totuşi o râvnim, tânjim după ea, şi dacă nu vom vorbi despre ea şi nu o vom trăi, atunci cum vom ajunge să îndeplinim poruncile lui Dumnezeu?
Iubirea este un dar dumnezeiesc, iubirea este Însuşi Dumnezeu. Nimeni nu poate iubi şi înţelege iubirea înafara Duhului Sfânt. Iubirea este străină celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu.
Suferim pentru că cei din jurul nostru nu ştiu să ne iubească. Suferim pentru că iubirea, aşa cum ne-am închipuit-o noi nu există. Dar iubirea există, pentru că Dumnezeu a adus-o în lume.
Sfântul Simeon Noul Teolog îşi punea această întrebare: <Cum oare, Dumnezeule, Tu care eşti lumina, Care umpli toate cu Tine, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti,...Tu Care până şi luna, şi stelele, şi viforul, şi gheaţa, tresaltă de adierea ta, cum oare doar eu nu Te văd, nu Te cunosc?> Sfântul Simeon Noul Teolog trăia această suferinţă, pentru că LUMINA DUMNEZEIASCĂ umple întreaga zidire, întreaga lume, şi: <doar eu, care m-am întunecat prin păcat, nu mă pot împărtăşi de ea>.
Dacă nu vedem iubirea în jur, este pentru că noi înşine nu o avem. Nu poţi vedea ceva pentru care nu ai ochi.
Cules de Claudia Nemeş
Dumnezeu- soluția „ecuației” noastre
Am ajuns la concluzia că motivul pentru care ne confruntăm cu atâtea probleme este lupta permanentă pe care o ducem cu noi înșine și cu lumea din jurul nostru. Ne stabilim anumite idealuri, în funcție de propriile interese, la care dorim să ajungem pe orice căi, printr-un război declarat cu tot ce este în jurul nostru. Războiul atrage răul, deoarece noi înșine îi oferim adversarului posibilitatea de a avansa în gândurile și simțirile noastre, îndepărtându-L pe Dumnezeu, care înseamnă Frumos și Iubire. Poate că în momentul în care apare o situație neplăcută în viața noastră, trebuie să ne-o asumăm ca pe o treaptă firească în înălțarea noastră spre Ceruri. Acceptând acest lucru și așezându-L pe Dumnezeu la izvorul soluțiilor salvatoare, starea noastră sufletească se schimbă imediat, percepem altfel problema, sufletul ne este inundat de căldură și liniște. Însuși Domnul Iisus ne îndeamnă: Aveți încredere în Mine și în făgăduințele Mele! Orice ni s-ar întâmpla aici, pe Pământ, să nu uităm că ne așteaptă Împărăția lui Dumnezeu. Dragostea, încrederea, curajul să fie cu voi!
Alina
Mărturisirea unui suflet înduioşat de frumos
În timp ce încercam să scriu ceva la calculator, am pornit prima parte a concertului de la Ernea - Dumbrăveni, dăruită nouă tuturor pe pagina de blog a Cenaclului Lumină Lină, şi vreau să vă spun că m-am oprit imediat din scris, lacrimile mi-au umplut faţa încă de la început, de la auzirea primelor versuri cântate de aceşti oameni deosebiţi, buni, care străbat drumurile ţării pentru a le aduce oamenilor CĂLDURĂ, BUCURIE, ALINARE şi UN CUVÂNT DE MÂNGÂIERE DE LA DUMNEZEU ŞI DE LA MAICA DOMNULUI. Se simte dragostea acestor oameni, se simte ceva frumos, deosebit, se simte binecuvântarea Măicuţei în acest Cenaclu misionar, Literar-Religios-Patriotic. Ai vrea ca timpul să stea în loc ori de câte ori ai marea bucurie să fi prezent la un astfel de concert, simţi că aşa ar trebui să fie în lume, aşa ar trebui să trăiască oamenii. Doamne cât de frumos ar fi! Ar fi pace şi armonie pe pământ.
Dumnezeu să binecuvânteze acest cenaclu şi pe toţi membrii acestuia!!!
Să mergeţi mereu înainte, convinşi fiind că ceea ce faceţi este lucrul cel mai frumos pe care îl poate face un om pe pământ.
Mulţumesc Lui Dumnezeu că existaţi şi vă mărturisesc că sunteţi o mare bucurie si alinare pentru mine pe acest pământ.
Claudia
CUVÂNT DE SUFLET AL ÎPS PĂRINTE LAURENȚIU, MITROPOLITUL ARDEALULUI
”La Sfânta Împartășanie să aducem pruncii, dar să ne aducem și pe noi!”
La Sfânta Împartășanie să aducem pruncii, dar să ne aducem și pe noi! Dacă vom veni numai cu copiii și îi aducem la Împărtășanie, facem doar lucru de jumătate: le oferim lor o șansă. Dar am observat că mulți se sperie dintre cei mici pentru că nu-l văd pe părinte că ia el întâi. Copiii îi imită pe părinți, dar în momentul în care părintele îi dă un medicament acasă cu lingurița și-l aduce apoi să-l Împărtășească tot cu lingurița, copilul țipă, strigă.
De multe ori am observat lucrul acesta și am cerut părinților să ia ei întâi, să se pregătească ei. Familia întreagă să se pregătească pentru unirea cu Hristos, pentru că nu este suficient să ne împărtășim o dată pe an, în Postul Mare, de două ori pe an în cele două posturi mari, sau de patru ori pe an în cele patru posturi. Împărtășania este foame și sete după Dumnezeu, e Hrana de duminică. Dacă trupului nostru îi dăm hrană de trei ori pe zi, sufletului îi este suficient să-i dăm de patru ori pe an? În nici un caz!
Deci trebuie să fim pregătiți, stârnind în noi foamea și setea după Dumnezeu și atunci, pregătindu-ne mereu și spovedindu-ne mai des scăpăm de povara pe care n-o putem purta. Dacă crede cineva că prin spovedania aceasta de o dată pe an, cât ar fi de atentă, de minuțioasă, este completă, se înșeală. Foarte multe lucruri nu le mai ținem minte și povara aceasta este atât de greu de purtat un aan de zile. Descărcați-o mai des!
Victor Stoica
