Revine lumina

Dragii mei!

      Vă scriu din nou şi vă trimit un gând frumos. Tocmai am reuşit să postez o rază de lumină lină pe blogul de poezie.

M-am gândit la prima zi de existenţă a acestui blog, la momentul în care spuneam aproape "nimănui" câte ceva şi la secunda în care nu aveam poate niciun cititor constant. Pe atunci, doar îngerii vorbeau curajoşi despre Cenaclul Lumină Lină. Eu încă mă bâlbăiam, mă luptam cu prejudecăţile comune, cu intrigile "galeriei" care fluieră de obicei înainte de startul oricărei partide, sau cu dorinţa firească de a face ceva repede şi deosebit pentru credinţă şi neam. O tentaţie? Nu, cred că mai degrabă o nelinişte a omului care înoată în mâlul vieţii şi care are nostalgia zborului. Aşa am început să postez. Nici nu ştiu dacă cineva din cei ce m-au citit în acele prime zile mai este "pe fir"... 

      Mă rog... E toamnă şi scrisul se dezmorţeşte mai greu. Dar, după trei zile de pauză, revin pe blogul de poezie cu ceva texte de creaţie, şi aceasta din două motive: mai întâi, pentru că minunile nu ţin mai mult de trei zile... Şi, în al doilea rând, pentru că mi-a fost dor de toţi... Chiar aşa!

                                                     Părintele Cătălin

Epitaf de toamnă

Nectarul fructului din frunze

Acum devine o alee.

Se văd doar piepturi muribunde

Şi o viforniţă atee.

Şi paşii calcă peste oase,

Se cer dovezi că viaţa trece,

Iar Maica Domnului îşi coase

Un epitaf de lună rece.

Din când în când mai sună cornul,

E ceas de vânătoare rece,

Trofeu va fi lumina, omul,

Sau clipa care iute trece.

 IUBIREA ... am simţit-o noi vreodată cu adevărat?

                                                                                ~ Partea 2~

   Fiecare dintre noi, într-o măsură mai mare sau mai mică, am simţit în inima noastră dragostea Lui Dumnezeu, pentru că nimeni, nimeni, nimeni nu ar putea să rămână în Biserică dacă, pe lângă ispitele, îndoielile, neputinţele şi zbuciumul lăuntric pe care îl are orice om care vine la Hristos, n-ar fi simţit pe inima sa şi această iubire. Nimeni 

n-ar fi postit, nimeni nu s-ar fi înfrânat, nimeni nu s-ar fi sculat dimineaţa duminica în loc să se odihnească, în loc să mănânce bine, în loc să pornească televizorul, nimeni nu 

s-ar fi trezit să traverseze oraşul sau să treacă dealul - aşa cum trec ţăranii noştri - ca să meargă la biserică, să stea ceasuri întregi în picioare, dacă nu ar fi simţit în chip tainic IUBIREA LUI DUMNEZEU asupra sa.

Unii zicem: Păi cum să Te iubesc, Doamne, dacă sunt păcătos?

Iar Dumnezeu ne răspunde: Da, ştiu, ai păcate. Dar iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, din tot sufletul tău aşa cum este el. Eu nu îţi cer să Mă iubeşti ca Arhanghelii Mihail şi Gavriil, nu-ţi cer să Mă iubeşti ca Preasfânta şi Preacurata Mea Maică, nu-ţi cer să Mă iubeşti acum ca un sfânt, ci doar atât: să Mă iubeşti din toată virtutea cugetului tău şi a sufletului tău, aşa cum este el, căci celelalte ştiu Eu să le adaug, să le înmulţesc, şi, dacă vei păstra acest cuget pururea întins spre Mine, din neputinţa ta Eu pot să-l cresc şi să-l desăvârşesc pînă la dragostea cea pe care o vedeţi la sfinţi.”

Cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi cu câtă blândeţe ne cheamă la El!

Cules de Claudia Nemeş