Dialoguri cu sufletul meu...(I)
Mă gândesc că stând de vorbă cu sufletul meu nu am să încalc principul cordialităţii şi al dialogului uman. În fapt, eu vă vorbesc mereu. Chiar şi atunci când nu deschideţi internetul, chiar şi atunci când nu sunt pe internet, ci undeva într-o biserică sau pe scena cenaclului. Din suflet, cu sufletul meu şi cu esenţa vieţii mele creştine.
Ceea ce voi descoperiţi şi înţelegeţi ţine însă de propriul vostru suflet. Dacă iubiţi, veţi înțelege că şi eu vă iubesc. Prin tot ceea ce fac, prin tot ceea ce scriu, prin creaţiile şi poeziile mele. Dacă veţi găsi ceva greu în cuvintele mele, înseamnă că şi sufletul vostru este îngreuiat şi însângerat. Presupunând însă că avem o condiţie umană creştină, sau că uşile dăruirii nu sunt definitiv închise, vă dau pildă nu "tăcerea", ci "cuvântul" meu. Iar atunci când mă veţi întreba voi, sau Dumnezeu la Judecată, de ce am vorbit, am să vă răspund: Pentru ca voi şi Tu, Doamne, să nu tăceţi în faţa mea! Să-mi vorbiţi şi să mă iubiţi!
Deschide blogul de poezie şi vei citi acolo începutul dialogului cu sufletul meu...
Părintele Cătălin Dumitrean
