luni, septembrie 5

SPLENDOARE ÎN GRĂDINĂ

DESPE STRĂMOȘI ȘI ISTORIE, ÎN GRĂDINA BISERICII

Sibiu. ora 18. 250 spectatori. Atmosferă: excepţională, pe alocuri profundă şi irezistibilă. S-a cântat din suflet. Oamenii din Sibiu au demonstrat că cunosc din plin cântecele patriotice şi ale cenaclului. Calitatea concertului: Nota 10. Noutăţi: Cântecul "De ce ne omorâm eroii" scris de Părintele Cătălin Dumitrean. Timp: o seară de toamnă unică şi parcă coborâtă din rai.
Parc-aș fi vrut sa nu se mai termine, se auzeau murmurând oamenii după concertul din seara de luni. O seară care a semănat leit cu serile petrecute la țară, printre poveștile bătrânilor despre înaintași. Despre Mihai, Ștefan, Mircea, Constantin, despre cei acoperiți acum doar de fapte mărețe. Batalioanele române au trecut din nou Carpații pentru a găsi Capul de la Torda și a depune un Jurământ la Putna, de această dată prin gurile și inimile zecilor de credincioși veniți să primească darul de bucurie al părintelui și al Cenaclului. Ardealul și Moldova au fost pe buzele tuturor și au încăput nestingherite în mica grădină a bisericii. Iar părinții au arătat că știu și înălțimi muzicale, nu doar duhovnicești: Părintele Cătălin a cântat ”Maluri de Prut”, părintele Petru ”Cântecul lui Ștefan cel Mare”, iar părintele Gheorghiță ”Mugur, mugurel”. 
Au fost prezentați noii membri ai Cenaclului,organizaţi pe secţiuni aparte, iar tombola organizată special pentru această ocazie a fost o atracție binevenită: credincioșii au primit cărți, cd-uri și icoane, mici atenții pentru ajutorul pe care l-au adus în această seară Cenaclului.
Seara s-a încheiat deloc paradoxal în lumină, cu Preasfântă Maică și Fecioară și cu imnul Cenaclului. Lumea a venit blândă şi a plecat fericită!
Durerea Transilvaniei, a Roşiei Montana, a Basarabiei a fost oarecum ameliorată. Rămâne însă să continuăm.Verdictul: o rețetă de succes care trebuie repetată!


de Victor Stoica


MESAJELE DUMNEAVOASTRĂ SUNT AŞTEPTATE DE PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN DOAR LA ADRESA:
dumitreancatalin@yahoo.com

CONVOCARE
Mâine seară de la ora 18.30 toţi membrii cenaclului, inclusiv cei noi aleşi, sunt convocaţi la o şedinţă de organizare la sediul Cenaclului Lumină Lină de pe Strada Dealului
VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG!